Cele mai populare legaturi seo friendly din director web
Acvaristică
Acvaristica sau acvariologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul unui mediu, izolat de mediul natural din care provine. Un caz particular este mediul acvatic terestru care este studiat într-un acvariu (de unde vine şi numele ştiinţei!). Principalele animale prezente într-un acvariu sunt peştii exotici, care au fost iniţial capturaţi din mediul lor de viaţa, salbatic, dar după acomodări şi reproduceri succesive numeroase specii sunt comercializate având originea tot în acvariu. Pe langă peşti de acvariu mai pot exista si moluşte, melci de acvariu, care ajută la menţinerea echilibrului acvariului consumând resturile alimentare şi algele. Oxigenul poate fi furnizat de plante de acvariu, dacă acestea sunt în număr destul de mare, dar se poate ataşa şi o pompa de aer care să dizolve oxigen atmosferic în apa din acvariu. Acvaristica este o ramură a acvaculturii, practicabilă într-un mediu protejat, care se ocupă cu descrierea, creşterea, reproducerea şi valorificarea unor specii de peşti şi a plantelor compatibile acestora.
Acvaristica, pesti exotici , cuprinde informatii utile despre cresterea, intretinerea si reproducerea diverselor specii de pesti exotici, nevertebrate si plante de acvariu, boli specifice si tratamentul lor. Galerie foto Acvariul Tau. Publicatii. Forum.
Site dedicat nu numai persoanelor care doresc un acvariu, celor care au deja un acvariu acasa dar si cunoscatorilor care doresc sasi imbogateasca cunostintele si au facut din acvaristica o mare pasiune, si de ce nu o sursa de venit.
Informaţii despre acvariul de apă dulce, specii de peşti exotici, plante de acvariu şi Asociaţia Acvariştilor din România. Conţine galerie de imagini şi listă de discuţii pentru cei interesaţi de acvaristică.